septembrie 2009

Data de 23.08.2009 in Biserica Betleem din Orastie a fost o zi a bucuriei o zi in care pentru 33 de suflete viata are un nou sens.

Sa produs o minune mare incat cuvintele, versurile sau orice altceva inceteaza sa mai aiba valoare.

Parca totul sa oprit timpul, viata, nimic nu mai conteaza. Nu mai poti decat sa ramai in tacere si sa-L lasi pe Dumnezeu sa-Si faca lucrarea desavarsita cu viitorii mesageri.

E minunat sa participi la asemenea sarbatoare si sa simti cum cerul si pamantul se unesc intr-o armonie deplina, simtind o bucurie nespus de mare.

Ii multumim Domnului Isus pentru aceasta zi si ne rugam ca toate aceste suflete sa duca marturia facuta de ei in apa botezului pana la capat.

video

-Prisaca.
Intr-o sambata a lunii Iulie, am plecat cu majoritatea membrilor din orchestra, in drumetie, la munte. Pana in Costesti, localitate cu rezonanta istorica din vremea dacilor.
Am mers cu masinile, iar de acolo am inceput sa urcam pe jos. Linistea naturii de pe dealurile inalte ne invaluia tot mai mult, iar peisajele oferite privirii noastre erau tot mai frumoase. Dupa un drum de 7 km, am ajuns la obiectivul propus, varful Prisaca.
Efortul de a urca o diferenta de nivel de peste 800m, a fost compensat de privelistea extraordinara de aici.Situat la altitudinea de 1219m, varful Prisaca este un punct de belvedere deosebit. In est se vede Valea Streiului, de la Hateg pana la Simeria.
Peste aceasta vale se vad trei siruri de inaltimi: platoul Ursici, platoul Luncani si impunatorii muntii Retezat. In sud se vede Parangul iar in zilele cu luminozitate mare, de aici se vede muntele Gaina din Apuseni.
Atmosfera dintre noi a fost destinsa iar seara, cu dureri de picioare fiecare am ramas cu o mare multumire sufleteasca de a fi putut petrece o zi in natura creata impecabil de Marele Arhitect.

-Oasa.
Chiar daca timpul se scurge asa de iute si nu putem sa realizam tot ceea ce ne-am propus , noi cei din orchestra bisericii Betleem Orastie in data de 16.08.2009 am dat la o parte orice piedica si am plecat spre biserica penticostala din localitatea Oasa.
Unde am petrecut un timp minunat si am putut sa-l slavim pe Domnul prin cantare poezie si indemnuri la rugaciune. Domnul Isus prin cuvant a cercetat inimile noastre si invatatura data de fratele Hozan Vasile, ne-a facut sa intelegem care este chemarea fiecaruia dintre noi cei care il slujim cu talantul ce ne-a fost incredintat.
Dupa serviciul religios am urcat la baraj unde am admirat natura si am dat slava Domnului spunand toti intr-un glas “ VOI BINECUVANTA PE DOMNUL IN ORICE VREME : LAUDA LUI VA FI TOTDEAUNA IN GURA MEA . AMIN. PSALMUL 34

-IC Padis-Ponor.
"Lupta-te lupta cea buna" 1 Tim. 6:12
Traim intr-un veac in care lupta a devenit o forma de existenta, la nivelul personal su colevtiv. George Cosbuc scria aceste versuri memorabile: "O lupta-i viata deci lupta".
Oamenii lupta pentru supravietuire, emancipare, pentru castig, iubire, sanatate.Dar noi, generatia noastra ce-a care trebuie sa ducemmai departe cuvantul Lui Dumnezeu, noi, pentru ce luptam?
V-ati intrebat voi cei care cititi aceste randuri, oare tinerii din biserica Betleem Orastie, pentru ce se lupta? sau se lupta ei pentru acest tel minunat de a duce Cuvantul Sfant mai departe?
DA, lupta. Si lupta lor a fost si in aceasta vara in tabara de tineri organizata la IC Ponor-Padis iar "Biruinta" lor in aceasta lupta a fost atunci cand prin cantarile si rugaciunile inaltate de ei spre lauda Domnului au atins inima tuturor celor ce ne-au gazduit si ascultat.
A fost minunat sa vedem cum aceste suflete si-au deschis inima inaintea noastra si a lui Dumnezeu si ca dovada am avut seri in care au laudat si ei pe Domnul impreuna cu noi.
Si cum Dumnezeu nu ramane niciodata dator, la plecarea din tabara tinerii au fost rasplatiti cu diplome pe care le pastraza cu drag si doresc ca ele sa ramana un exemplu bun pentru generatiile care vor urma, in lupta pe care o au de dus. Domnul sa fie cu voi in lupta cea dreapta. Amin.

-Sibisel. (Grupa Mare)
Din data de 03 August pana in data de 8 August, grupa mare de copii din biserica Betleem Orastie au participat la tabara intitulata “FLACARA HARULUI” din Sibisel.
Timpul petrecut impreuna acolo a fost minunat, pe langa jocuri scalda si alte activitati Domnul a dat bucurie si in partasia pe care am avut-o in fiecare dimineata la rugaciune.
Ii multumim Lui pentru tot ce a pregatit si in aceasta vara pentru noi si ne rugam ca si in vacantele care vor urma prin voia Lui sa crestem la fel de mult spiritual si sa ne bucuram impreuna.
P.S. Multumim tuturor celor ce s-au implicat in aceasta lucrare.

video