Mediul Evanghelic Orastian

"Anyone who takes the time to be kind is beautiful." (Oricine isi ia timp sa fie bun e frumos.) ~ Richelle E. Goodrich
Nu-i asa ca e interesant acest cuvant "Oricine". Il folosim de multe ori pentru a depersonaliza anumite situatii, actiuni sau chiar persoane, insa el a fost folosit de unii scriitori tocmai pentru a deschide usi largi inspre evenimente si situatii cu adevarat marete. Si cand spun asta ma gandesc la cuvintele considerate ca fiind de aur ... "fiindca atat de mult ... ca a dat ... ca ORICINE ...". Stiu ca si un copil de 3-4 ani ar putea spune fraza asta pe nerasuflate. Cati dintre noi intelegem insa valoarea acestui banal si impersonal oricine?
Mi-a placut mult atunci cand am citit cuvintele Richellei Goodrich. Nu-i asa ca e interesant si acest context?
Poate va intrebati la ce ma refer ... Ei bine, la aceasta asociere "oricine", "timp", "bun" si "frumos".
Noi ca si oameni avem tendinta sa devenim din ce in ce mai ocupati, din ce in ce mai grabiti si din ce in ce mai predispusi la a uita de cei din jur in goana noastra. Si nici nu e de mirare avand in vedere locul si sistemul in care traim. Asa ca nu cred ca aici ar fi loc de condamnare. Insa chiar si atunci cand timpul ne e favorabil, chiar si atunci cand ne oprim chiar si pentru cateva clipe din acest maraton nebun ... chiar si atunci de multe ori uitam sa fim buni, sa aratam compasiune, sa intindem o mana, sa aplecam un umar pentru lacrima celui din jur si o ureche pentru suspinul celui trist. Avem de multe ori tendinta de a supragandi situatiile, supraevalua persoanele si de a ne motiva lipsa/lipsurile in cele mai sus mentionate prin tot felul de scuze. "Ehhh ... il stiu eu/o stiu eu", "Trebuie sa imi castige respectul si increderea si dupa ...", "Omul asta nu merita nimic ...", "E las' ca asa-i trebuie ..." si atat de multe alte astfel de inceputuri de propozitii, ce mai apoi devin fraze pentru ca intr-un final sa se transforme intr-un leitmotiv de scuze ale neimplicarii si dovezi de carente in caracterul nostru.
Poate crezi ca sunt prea dur! Departe de mine gandul. Ma gandesc insa la cazul meu ... sau al tau. Cat de bun eram sau erai atunci cand Cineva a ales sa faca un sacrificiu pentru tine? Cat respect sau incredere aveam castigate la acel Cineva? Cat sau ce meritam noi? Cat de bine ne stiam ... sau mai bine zis eram stiuti?
Si totusi atunci cand viata mea atarna in balanta chiar daca poate nu meritam nimic bun, acel Cineva a ales sa deschida bratele, sa le intinda si sa implore iertarea chiar daca nu gresise cu nimic. Si nu o facea pentru El. Ci pentru mine.
Si-a facut timp sa fie bun. Si asta Il face sa fie mereu si mereu frumos. Si asta fara sa-i fie greu, fara sa oboseasca, fara sa ceara foarte multe in schimb.
Stii cum se numeste asta? Acceptare neconditionata! De ce? Pentru ca atunci cand El facea acest gest ... raspunsul meu si al tau fata de acel gest nu era inca dat. Stii cum se mai numeste asta? Incredere ... credinta ... daruire ... bunatate extrema.
Si toate astea pentru mine! Si toate astea pentru tine si pentru oricare (oricine) dintre noi.
Gandurile astea imi aduc aminte de un pasaj scris de Zig Ziglar care spunea: "Fa ca zambetul tau sa schimbe lumea, dar nu lasa ca lumea sa schimbe zambetul tau." si de atat de multe alte pasaje. Ceea ce se intampla cu mine si in jurul meu ma motiveaza sa vrea sa fiu acel oricine ... sa imi fac acel timp in care sa fiu bun ... sa fiu ceea ce mi-a fost pregatit sa fiu.
"Oricine isi ia timp sa fie bun e frumos." (Richelle E. Goodrich)
In ce consta frumusetea ta astazi?

Restul vietii tale poate fi obisnuita sau ... MEMORABILA!!!